0
0,00 lei 0 elemente

Nu ai niciun produs în coș.

Uscătorul de rufe miroase urât? Iată ce măsuri trebuie să iei!

Uscătorul de rufe miroase urât Iată ce măsuri trebuie să iei!
Postat la: 21 iunie 2024

Cu siguranță e foarte frustrant ca hainele să își piardă prospețimea după uscare. Știi că folosești un detergent bun la spălare, un balsam sau un parfum de rufe cu arome plăcute și totuși, când le scoți din uscător, au un iz stătut. Dacă simți miros urât în uscătorul de rufe, acolo este problema și trebuie să iei urgent măsuri.

Află din acest articol care sunt cauzele mirosului neplăcut din uscător și cum trebuie să rezolvi situația, respectiv care sunt cele mai bune soluții pentru curățarea și întreținerea lui.

De ce uscătorul de rufe miroase urât?

Fie că ai uscător de rufe separat, fie că ai mașină de spălat cu program de uscare, ambele își îndeplinesc sarcina uscării în același mod: prin încălzire și evaporarea apei din fibrele umede. Umiditatea excesivă și temperatura ridicată pot favoriza apariția de microorganisme, mai ales dacă uscătorul nu este aerisit corespunzător după ciclul de folosire. Cel mai adesea, uscătorul este gazda mucegaiurilor care imprimă un miros urât în interior cuvei, care se transferă apoi pe rufe.

O altă situație des întâlnită, care împiedică ventilația și eliminarea vaporilor de apă este acumularea de scame. Acestea pot bloca furtunul de evacuare a aburului și chiar ventilatorul. Dacă observi că rufele se usucă foarte greu și uscătorul miroase urât, este clar că ceva este blocat.

Cum îndepărtezi mirosul urât din uscătorul de rufe?

Ca să îndepărtezi mirosul urât din uscătorul de rufe, trebuie să parcurgi câțiva pași simpli, pe care îi poți folosi periodic, pentru întreținerea lui.

1. Îndepărtează scamele!

Îndepărtarea scamelor este prima măsură pe care trebuie să o aplici. Elimină scamele din compartimentul de acumulare a lor cu o cârpă moale, aspiră apoi cu furtunul aspiratorului scamele din furtun și de pe ventilator, apoi asigură-te că nu a rămas nimic la exterior!

2. Prepară soluția de curățare!

Soluția de curățare se poate prepara din amestecul de clor cu apă, aproximativ 20 ml la un litru de apă. De asemenea, se mai poate folosi oțet alb la curățare.

3. Curăță uscătorul cu o lavetă curată!

Înmoaie laveta în soluție și șterge cu grijă pe toate părțile interiorul cuvei, compartimentul de scame, interiorul ușii și garnitura acesteia. Clătește cu apă curată de câte ori este nevoie, apoi lasă uscătorul să se usuce bine înainte de a-l folosi din nou!

Pentru a evita ca mirosul neplăcut să repară, curăță des uscătorul de scame, înlătură umezeala după fiecare spălare și lasă-l să se aerisească bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contacteaza-ne

SC RIAI STANDARD S.R.L.
CUI: 44639732
Bd. Pipera nr 1/I, Constructia C2. Voluntari, Ilfov
Luni-Vineri: 9-18
Copyright © 2024 Paiso.ro. Toate drepturile rezervate.
Catalog
envelopelicensebookmarkusercartphone-handsetmap-markerclock
Cosul tau