Ți-ai pătat recent bluza preferată sau pantalonii favoriți cu ulei și ești în căutarea unei metode eficiente prin care poți reda prospețimea hainelor și aspectul impecabil? Oricât de mult îți dorești ca hainele să fie protejate, accidentele sunt inevitabile și neașteptate. Fie că erai în bucătărie, preparând ceva gustos la tigaie, iar o pată de ulei a sărit pe bluză sau îți ajutai soțul să realimenteze recipientul de ulei al mașinii, există o mulțime de situații în care îți poți compromite hainele preferate. Din fericire, există anumite soluții și trucuri la care poți apela pentru ca rufele să fie curățate în întregime, fără absolut nicio pată de ulei. Citește mai departe și află care sunt unele dintre cele mai eficiente metode pe care le poți pune în aplicare.
Nu trebuie să îți lipsească din bucătărie sub nicio formă bicarbonatul de sodiu, datorită proprietăților sale benefice de îndepărtare a petelor de orice fel, inclusiv a petelor de ulei. Dacă totuși nu îl ai la îndemână, amidonul de porumb sau pudra de talc funcționează la fel de bine. Aplică pulberea peste pata de ulei și las-o să acționeze aproximativ 15 minute, până când este absorbit tot uleiul, iar apoi aspiri pudra rămasă. Ulterior, dacă haina respectivă este colorată, poți aplica un detergent de rufe colorate lichid pe care îl poți aplica simplu cu degetele, masând ușor pata. La final, bagi rufele la spălat la programul obișnuit. Dacă pata persistă, repetă toată acțiunea, pentru a te bucura de rezultatele dorite.
Dacă tocmai ți-ai murdărit hainele cu ulei, și creta îți poate fi de ajutor. Praful de cretă are, din fericire, același efect absorbant ca în cazul pudrei de talc. Pe aceasta o lași să acționeze doar 5 minute, iar ulterior o pui la spălat cu detergent lichid. O singură mențiune: folosește doar praf alb, pentru a nu risca să transferi culoarea de pe cretă pe rufe, mai ales în cazul hainelor albe.
Cu toate că par mai dificil de scos, există câteva trucuri simple pe care le poți folosi pentru a îndepărta corect petele vechi de ulei de pe haine. Tot ce trebuie să faci este să aplici detergent lichid de vase pe pete împreună cu bicarbonatul de sodiu. Ulterior, îndepărtezi totul cu un prosop de hârtie și pui rufele la mașina de spălat cu detergent de haine.
Dacă pata persistă, lasă haina la înmuiat o oră în apă fierbinte cu un detergent lichid de rufe colorate de la Paiso. Există, de asemenea, și o soluție pete haine colorate pe care o poți prepara în cazul în care nu ai obținut rezultatele dorite. Pune câteva picături de detergent lichid de vase pe pată și, cu ajutorul unei periuțe de dinți, masezi detergentul. Apoi adaugi bicarbonat de sodiu și freci până când întreaga compoziție se omogenizează și capătă textura de pastă. După o oră, înmoi articolul vestimentar respectiv în apă călduță cu detergent natural cu oxigen, pe care îl mai lași încă o oră, iar apoi îl speli la mașină. Rezultatele obținute vor fi de-a dreptul spectaculoase.
Oricine își poate păta hainele favorite din neatenție, însă, mulțumită trucurilor de mai sus, toate rufele își pot recăpăta aspectul impecabil. Asigură-te că ai în casă un detergent de calitate, de la un producător de încredere, cum este Paiso, iar jumătate din problema curățării eficiente a petelor este rezolvată.