0
0,00 lei 0 elemente

Nu ai niciun produs în coș.

Cu ce scot petele de pe hainele bebelușului fără a le deteriora și fără a afecta pielea lui sensibilă?

cu ce scoti petele de pe hainele bebelusilor
Postat la: 29 februarie 2024

Iată întrebarea care stă pe buzele tuturor mămicilor de bebeluși confruntate zilnic cu pete de lapte, de fructe și legume, de vomă și alte lichide corporale. Îngrijirea unui copil mic nu este o sarcină ușoară, iar întreținerea hainelor curate este unul dintre aspectele cu care te confrunți zilnic. De aceea nu este de mirare că milioane de mame din întreaga lume se întreabă cu ce scot petele de pe haine bebelușului fără a le deteriora și având în același timp atenția concentrată către soluții care să nu afecteze pielea sensibilă a celui mic.

În cele ce urmează vei găsi un ghid util cu soluții sigure și eficiente de îndepărtare a petelor de pe îmbrăcămintea și lenjeria de pat a bebelușului tău.

Prespălarea, un aspect esențial în îndepărtarea petelor

Prespălarea se referă la tratarea prealabilă a petei. De cele mai multe ori, mămicile sunt atât de ocupate, încât nu își permit să pună la spălat bluzița sau pantalonașii pătați ai lui bebe imediat ce s-a ivit pata.

Cel mai indicat este să pui articolul vestimentar la înmuiat, într-un lighean cu apă și puțin detergent. Detergentul lichid Paiso are capacitatea de a spăla eficient rufe albe și colorate, îndepărtând eficient urmele de murdărie și de mâncare. Atunci când pui hainele bebelușului la spălat, deja detergentul a acționat asupra petelor și cresc șansele de îndepărtare a lor la spălarea manuală sau în programul obișnuit de spălare al mașinii de spălat.

Folosește apă rece pentru petele de fructe și legume și apă caldă dacă este vorba despre lapte, caca sau pipi. Dacă bebelușul tău este predispus la alergii, încearcă un produs de curățare blând și urmărește recomandările medicului pediatru.

Trucuri eficiente pentru eliminarea petelor de pe hainele bebelușului

Dacă prinzi pata în primele minute, înainte de a se usca și a acționa asupra țesăturii, obții rezultate imediate. Însă petele vechi îți pot da de furcă. Pentru acestea, poți încerca unele soluții naturale alături de detergentul tău preferat.

Oțetul alb este eficient pentru înmuierea petelor mai vechi. Poți adăuga oțet direct pe pată, apoi în apa de înmuiere, odată cu detergentul. Se pun câteva linguri, alături de cantitatea de detergent recomandată în lighean și se lasă la înmuiat peste noapte.

Uleiul esențial de lămâie se folosește și la îndepărtarea petelor, împreună cu oțetul. Se pun 8 picături de ulei esențial și o cană de oțet în ligheanul de rufe și se lasă să acționeze câteva ore.

Bicarbonatul de sodiu este o pudră minune care servește în atât de multe scopuri, iar unul dintre ele este capacitatea sa de a combate petele. Amestecă bicarbonat de sodiu cu câteva picături de oțet pentru a face o pastă și aplic-o apoi pe petele de pe hăinuțele copilului. Este un amestec magic atunci când nu ai de-a face cu o pată foarte încăpățânată și nu vrei să o tratezi cu produse chimice.

Întreținerea hainelor bebelușului tău poate părea o sarcină copleșitoare, dar cu câteva trucuri simple și sigure, poți îndepărta petele fără a deteriora țesătura și fără a afecta pielea sensibilă a micuțului tău. Prespălarea este esențială și poate fi realizată cu succes folosind un detergent blând, precum Paiso, care acționează eficient împotriva petelor de mâncare și murdărie. Trucuri casnice precum oțetul alb, uleiul esențial de lămâie și bicarbonatul de sodiu pot fi de mare ajutor în lupta împotriva petelor persistente. Cu aceste metode simple și eficiente, poți avea încredere că hainele bebelușului tău vor rămâne curate și îngrijite, iar pielea lui delicată va fi protejată în mod corespunzător.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contacteaza-ne

SC RIAI STANDARD S.R.L.
CUI: 44639732
Bd. Pipera nr 1/I, Constructia C2. Voluntari, Ilfov
Luni-Vineri: 9-18
Copyright © 2024 Paiso.ro. Toate drepturile rezervate.
Catalog
envelopelicensebookmarkusercartphone-handsetmap-markerclockchevron-leftchevron-right
Cosul tau